ⒸBiró István
HU____________________________________________________________________
A vasárnap reggeli közönségtalálkozóra kíváncsi emberek Jaram Lee-t tapssal fogadták, a zsúfolásig megtelt TIFF-teremben mindenkinek felderült az arca, amikor Lee betoppant az ajtón. Én nem vagyok egy könnyen felderülős típus, de akaratlanul is elmosolyodtam, megmagyarázhatatlanul jó a közelében lenni.
A beszélgetés Tompa Gábor rövid felvezetésével indult, felkérte Lee-t, hogy magyarázzon kicsit a phanszori műfajáról, és viccesen megjegyezte, hogy majd Visky András is hozzáfűzheti a gondolatait, hiszen egy egész könyvet elolvasott a phanszoriról.
A phanszori a nemzeti örökség része, egy tradicionális koreai előadó-művészeti műfaj, amelyben az előadó egy történetet mesél el dobkísérettel, beszélve-énekelve, mozgással. Lee elmondta, hogy már négyévesen felkapott énekesként élt, ő volt a „kislány a tévéből”. Ekkor talált rá a phanszorimestere, akivel hosszú évekig dolgozott együtt. A technika elsajátításának első lépése a másolás, a mester hangjának, arcának, mozdulatainak figyelése és utánzása, aztán rengeteg gyakorlás után egyszer csak „megjön a saját hangod is”.
A Sacheon-ga című előadását életének egy olyan szakaszában hozta létre (27 évesen), amikor nem találta a világban a helyét, nem tudta, milyen úton haladjon tovább. Egy olyan darabot keresett, amely kifejezi a pillanatnyi életérzéseit, és rátalált Brecht Szecsuáni jólélek című drámájára. A Brecht-szövegre épülő előadás a phanszori sajátosságait építi magába, de bizonyos elemeit újragondolva használja. Koreában a fiatal generáció nem jár a tradicionális phanszorikra, de az ő előadásait szeretik és keresik. A világ nagyon sok városában fellépett a Sacheon-gával, mindenhol jól fogadták, szerinte azért van ez így, mert az emberi élet, tapasztalatok, örömök és fájdalmak a világ minden részén ugyanolyanok.
Viccesen megjegyezte, hogy két évvel ezelőtt, amikor itt járt, azt hitte, a közönség valamiért haragszik rá, mert csendben ült az előadás ideje alatt. Koreában egy phanszorit tapsolva, dobolva, táncolva néznek végig az emberek. Aztán Dimény Áron magyarázta el neki, hogy az európai közönség ilyen visszafogott, ettől nem kell megijednie. Megjegyezte, hogy nagyon jó lenne, ha a közönség tudna koreaiul, mert a fordítás során több poén elsikkad, nem jön át, és az ő szövege sokkal viccesebb annál, mint amennyi a fordításban látszik.
Jaram Lee szeretne írni egy könyvet (ami a Sztanyiszlavszkij módszertankönyvéhez hasonló), de nem csupán a phanszoriról szólna, hanem a saját történetéről is.
A beszélgetést taps zárja, egyszerűen képtelenség meghálálni neki azt a pozitív energiát és nyugalmat, amit áraszt magából.
RO____________________________________________________________________
Duminică diminieața la întâlnirea cu publicul, cei curioși au așteptat-o cu aplauze pe Jaram Lee, sala TIFF era arhiplină, fețele tuturor s-au înseninat când Lee a intrat pe ușă. Eu nu sunt genul de persoană care se înseninează ușor, dar și neintenționat am zâmbit, era un sentiment inexplicabil de plăcut a fi aproape de ea. Conversația a început cu o scurtă introducere venită din partea lui Gábor Tompa , a rugat-o pe Lee să povestească puțin mai detaliat despre specia phansoriului, și a făcut o observație haioasă: că și András Visky își poate adăuga propriile gânduri, deoarece a citit o carte întreagă despre phansori.
Phansori face parte din patrimoniul național, este o specie tradițional coreană a artei de interpretare, în care interpretul narează o istorie cu acompaniament de tobe, povestind, cântând, dansând. Lee a povestit că doar la patru ani era deja o cântăreață cunoscută, ea era “fetița din televizor”. În această perioadă a cunoscut un maestru phansori cu care a lucrat împreună mulți ani. Primul pas în asimilarea tehnicii este copiatul, atenția la vocea, fața și mișcările maestrului, apoi imitarea acestuia, apoi după numeroasele exerciții “vei avea și tu propria voce.”
Spectacolul Sacheon-ga a fost creat de ea în acea perioadă a vieţii (27 de ani), când nu şi-a găsit locul pe lume, nu a ştiut ce cale să urmeze pe viitor. A căutat o piesă de teatru care ar putea să-i exprime trăirile actuale, astfel a descoperit drama Omul cel bun din Sâciuan de Brecht. Spectacolul bazat pe textul lui Brecht cuprinde trăsăturile specifice ale phansoriului, dar unele elemente phansori apar regândite. În Coreea generaţia tânără nu vizitează spectacolele tradiţionale de phansori, însă spectacolele sale sunt preferate şi căutate. În foarte multe oraşe a lumii a apărut pe scenă cu Sacheon-ga, peste tot au fost primiţi călduros, ea crede că acest fapt se explică astfel: viaţa umană, experienţele, bucuriile şi tristeţile sunt la fel peste tot în lume.
A menţinut glumeţ că acum doi ani când a fost aici în vizită, a crezut că publicul este supărat pe ea, deoarece s-a păstrat liniştea pe toată durata spectacolului. În Coreea oamenii urmăresc un phansori aplaudând, bătând din tobe, şi dansând. La final Áron Dimény i-a explicat, că publicul European este mai rezervat, nu trebuie să-i fie teamă de asta. A menţionat că ar fi foarte bine, dacă peblicul ar cunoaşte limba coreeană, deoarece prin traducere se pierd numeroase poante, textul original este mult mai amuzant, decât traducerea.
Jaram Lee ar dori să scrie o carte (asemănătoare cu cartea de metodologie al lui Stanyiszlavskij), dar nu ar fi o carte doar despre phansori, ci şi despre propria istorie de viaţă.
Conversaţia s-a încheiat cu aplauze, efectiv este imposibil de mulţumit acea linişte şi energie pozitivă pe care o emană.
EN____________________________________________________________________
Phansori face parte din patrimoniul național, este o specie tradițional coreană a artei de interpretare, în care interpretul narează o istorie cu acompaniament de tobe, povestind, cântând, dansând. Lee a povestit că doar la patru ani era deja o cântăreață cunoscută, ea era “fetița din televizor”. În această perioadă a cunoscut un maestru phansori cu care a lucrat împreună mulți ani. Primul pas în asimilarea tehnicii este copiatul, atenția la vocea, fața și mișcările maestrului, apoi imitarea acestuia, apoi după numeroasele exerciții “vei avea și tu propria voce.”
Spectacolul Sacheon-ga a fost creat de ea în acea perioadă a vieţii (27 de ani), când nu şi-a găsit locul pe lume, nu a ştiut ce cale să urmeze pe viitor. A căutat o piesă de teatru care ar putea să-i exprime trăirile actuale, astfel a descoperit drama Omul cel bun din Sâciuan de Brecht. Spectacolul bazat pe textul lui Brecht cuprinde trăsăturile specifice ale phansoriului, dar unele elemente phansori apar regândite. În Coreea generaţia tânără nu vizitează spectacolele tradiţionale de phansori, însă spectacolele sale sunt preferate şi căutate. În foarte multe oraşe a lumii a apărut pe scenă cu Sacheon-ga, peste tot au fost primiţi călduros, ea crede că acest fapt se explică astfel: viaţa umană, experienţele, bucuriile şi tristeţile sunt la fel peste tot în lume.
A menţinut glumeţ că acum doi ani când a fost aici în vizită, a crezut că publicul este supărat pe ea, deoarece s-a păstrat liniştea pe toată durata spectacolului. În Coreea oamenii urmăresc un phansori aplaudând, bătând din tobe, şi dansând. La final Áron Dimény i-a explicat, că publicul European este mai rezervat, nu trebuie să-i fie teamă de asta. A menţionat că ar fi foarte bine, dacă peblicul ar cunoaşte limba coreeană, deoarece prin traducere se pierd numeroase poante, textul original este mult mai amuzant, decât traducerea.
Jaram Lee ar dori să scrie o carte (asemănătoare cu cartea de metodologie al lui Stanyiszlavskij), dar nu ar fi o carte doar despre phansori, ci şi despre propria istorie de viaţă.
Conversaţia s-a încheiat cu aplauze, efectiv este imposibil de mulţumit acea linişte şi energie pozitivă pe care o emană.
EN____________________________________________________________________
People curious about the discussion welcomed Jaram Lee with applause, the jammed TIFF-room has lit up as Lee came through the door. I’m not the jolly type, but a smile crawled involuntarily on my face, her presence is inexplicably pleasant.
The discussion started with Gábor Tompa’s short introduction, he asked Lee to tell us more about the Pansori genre, and he jokingly added that András Visky can also contribute with his thoughts, since he had read an entire book about Pansori.
Pansori is part of the cultural heritage; it is a genre of traditional Korean performing art, in which the performer narrates a story accompanied by drums, singing-dancing, motion. Lee told us that she already had been a known singer at the age of four; she used to be „the girl from the TV”. That was when her Pansori master had found her, they have worked together for years. The first step in achieving the technique is copying, observing and imitating the master’s voice, mimicry, motions, and then, after ages of work, „your own voice suddenly comes to be”.
She created Sacheon-ga in a period of her life (at the age of 27) when she had felt lost in the world, she hadn’t known in which direction to move on. She was searching for a play that would express her feelings, and then she found Brecht’s The Good Person of Szechwan. The performance based on Brecht’s play incorporates the particularities of the Pansori, but some elements have been rethought. The young generation of Korea doesn’t attend Pansori anymore, but still, her performances are welcome and looked for. She has performed Sacheon-ga in many cities of the world, she was welcome everywhere, she thought it was so because human life, experiences, joys and sorrows are the same everywhere in the world.
She jokingly added that when performing here two years ago she had thought that the audience is mad at her for something, that was why they stood in silence. In Korea, Pansori is attended with clapping, beating the drums, dancing. Then, Áron Dimény had explained to her that European audience is moderate like that, she didn’t have to worry about it. She noted that it wold have been better if the audience knew Korean, since many jokes were lost in translation, her texts were much funnier than the translation showed.
Jaram Lee intends to write a book (like Stanislavski’s methodology), but not just about Pansori, but her own story too.
The discussion is ended with cheering. It is absolutely impossible to thank her for all the positive energy, the calm that she radiates.
emőke
No comments:
Post a Comment