Mint a drótkefe. Szép. | Ca peria de sârmă. Frumoasă.| Like a wire brush. Beautiful.

Wilhelm-dalok | Cântecele lui Wilhelm | Songs of Wilhelm

Jel Színház | Teatrul Jel | Theatre Jel

HU__________________________________________________________________

Skeleton lenyeli könnyeit és eldadogja véleményét 

szeretem amikor tapsolnak

amikor véresre tapsolják a tenyerüket

amikor az erős ütésektől lerepülnek az ujjak…

Tolnai Ottó: Wilhelm-dalok

Olyan, mintha minden a helyére kerülne. Mintha volna benne klorofil. Mint a drótkefe. Szép. Mint a flamingó. Mint az agyagember kezében a rézdrótkefe. Az elefánt, a törött elefánt, az angyal, akinek kalapács van a kezében. Az angyal, akinek nehéz lehet. Mert sosem tudja lerakni a szárnyait. Nehéz. Talán a kalapács is.  A dobókocka, ami eldobnak. Bár az emberek nem tudnak játszani. Az Úr sem. Öreg. Nem tudja elvetni a kockát. Olyan, mint egy híd. Amin át kell haladni. Mint a kamrában a tapsolás. Mint a kréta, ami kettétört. Mint táblán a fehér pötty. Mint a kertisöprű mikor elkopik. Mint a váróteremben a székek, amelyek meg vannak számlálva, akárcsak a…

Aztán valahogy elcsendesedik a cuppogás. Legördül a kő. A kő, ami talán sokkal könnyebb, mint az angyalszárnyak. Könnyebb, mint az isten, aki cigarettapapírból van. Mint a dobókocka, amit senki nem tud eldobni.
A követ eldobják, ha nem gördül el magától.
A kő útban van.

Csakmegnetudja! Belehalna. → Belehal.

RO__________________________________________________________________
Skeleton își închite lacrimile și încearcă să-și spună părerea bâlbâind

îmi place când

lumea aplaudă

îmi place când

aplaudă până îi sângerează palmele

până când datorită

îi zboară degetele de pe mâini

Ottó Tolnai: Cântecele lui Wilhelm

Pare ca totul se așează la locul lui. Parcă ar conține clorofil. Ca peria de sârmă. Frumoasă.
Ca un flamingo. Ca peria de cupru în mâna omului de argilă. Elefantul, elefantul spart, îngerul în mână cu un ciocan. Îngerul care o duce greu. Pentru că niciodată nu poate să se elibereze de aripile sale. Greu. Poate așa e și ciocanul. Zarurile aruncate. Deși oamenii nu știu juca. Nici Domnul. E bătrân. E ca un pod. Peste care trebuie să treci. Ca aplauzele într-o cămară. Ca creta ruptă-n două. Ca punctul alb pe tablă. Ca mătura folosită în curte când se tocește. Ca scaunele numerate din sala de așteptate, ca...

Apoi clefăitul încetează cumva. Se prăvălește piatra. Piatra probabil mai ușoară, decât aripile îngerului. Mai ușoară, decât dumnezeul făcut din hârtie de țigară. Ca zarurile ce nu pot fi aruncate de către nimeni.
Piatra se aruncă, dacă nu se prăvălește singură.
Piatra stă în drum.

Doarsănuafle! Ar muri. → A murit.

EN__________________________________________________________________
Skeleton chokes on his tears and mumbles his opinion

I like it when they applaud

when they clap their hands till bleeding

when they clap so hard they clap their fingers off...

Ottó Tolnai: Songs of Wilhelm

It’s like everything’s falling to its place. Like it has chlorophyll. Like the wire brush. Beautiful. Like the flamingo. Like a brazen wire brush in the hand of the man of clay. The elephant, the broken elephant with a hammer in its hand. The angel whom it must be hard. Because he can never put his winds down. Hard. Maybe the hammer, too. The die that was cast. Even though people don’t know how to play. The Lord neither. He’s old. He cannot cast the die. Like a bridge. That has to be passed. Like clapping in the chamber. Like the chalk, broken in two. Like a white spot on the blackboard. Like the garden broom, when it frays. Like chairs in the waiting room, that are counted, just like the...

Then, the squelch quiets down. The stone rolls. The stone that might just be easier than the angel wings. Easier than God, who is made of cigarette paper. Like the die that cannot be cast at all.
The stone is cast, if it won’t roll by its own.
The stone’s in the way.

Hopeitdoesnotfindout. It would kill it. → It kills it.