Kolozsvári Állami Magyar Színház | Teatrul Maghiar de Stat Cluj | Hungarian Theatre of Cluj
HU__________________________________________________________________
Egy bonyolult szerelmi történethez nem kell egyéb, mint két szereplő, egy sérült lelkivilágú nő és egy sérült lelkivilágú férfi, akiknek a viszonya nemi erőszakkal kezdődött.Egy bonyolult szerelmi történethez nem kell egyéb, mint a múlt legmélyebb rétegéig leásni, lépcsőről lépcsőre haladva, mintha egy pincébe mennénk le, ahol nem ég a villany, hangosan dobog a szívünk, és a testünkkel kell kitapogatnunk a következő lépést. Félünk, és nem tudjuk, minek ütközünk neki.
Egy bonyolult szerelmi történethez nem kell egyéb, mint egy közös teher, például egy koncentrációs tábor emléke, neheze és fájdalma; egy bebörtönzött lét és múltban élés.
Egy bonyolult szerelmi történethez nem kell egyéb, mint állandó bűntudat és égető vágy arra, hogy fájdalmat okozzunk, megbüntessük mind magunkat, mind a másikat.
Egy bonyolult szerelmi történethez nem kell egyéb, mint az áldozat és elnyomó szerepének folyamatos váltakozása, szabályok nincsenek, az marad tovább felül, akinek több ereje van. Az fojtja a másikba a szót, akinek erősebb a jelenléte, az nyomja le a földre a másikat, akinek fegyelmezettebb a testtudata. Az sír, aki gyengébb. Az sír, aki erősebb.
Ennek a történetnek a fájdalma akkor csapódott le bennem, amikor realizáltam, hogy a rengeteg színészi munka mellett és mögött nincs egy letisztult, átgondolt rendezői elképzelés. Van egy bonyolult szerelmi történet és két remek színész, akik kiteszik a lelküket a színpadon.
Van Györgyjakab Enikő, akinek látom a megfeszült izmait és a mögötte rejlő törékenységet. Látom, hogy őszinte a mosolya, hihetetlen testtudata van és rengeteg energiával dolgozik.
Van Viola Gábor, egy férfiállatisten. Megragad, odavág. Engem is odavághatna a falhoz, hagynám. A lefésült haja egy óra elteltével újra göndör lesz, egyre eltorzultabb mimikát használ, egyre jobban összeesik a teste.
Szép pillanatokat teremtenek, amikor egymás szemébe néznek, amikor egymáshoz érnek, amikor bántalmazzák egymást – habzsolom a látványt.
És mégis.
A páros energiájához, intenzitásához és erejéhez nem ad elég erős hátteret maga a sztori, a dramaturgia, a szöveg, a színpadkép, a rendezői vízió.
De legalább sejteni vélném, hogy mi ez a vízió… Sajnos darabokban hullott elém az előadás. És sehogy sem akar összeállni.
ⒸBiró István
RO__________________________________________________________________
Pentru o istorie de amor este nevoie doar de două personaje: de o femeie cu inima frântă și de un bărbat cu inima frântă, a căror relație începe cu un viol.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât a săpa până la stratul trecutului, pas cu pas, de parcă am coborâ într-o pivniță unde nu este aprinsă lumina, inima ne bate ca nebuna, iar noi dibuim pentru a putea face următorul pas. Ne este frică, nu știm de ce ne putem izbi.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât de o sarcină comună, cum ar fi amintirea, greutatea și durerea unui lagăr, o existență prizonieră și trăirea în trecut.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât de mustrarea de conștiință neîncetată și dorința de a provoca durere, să-l pedepsim și pe celălalt, dar și pe noi înșine.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât de alternanța continuă între rolurile de victimă și de agresor, reguli nu există, rămâne pe deasupra acela care este mai rezistent. Acela îl reduce la tăcere pe celălalt, al cărei conștiință privind corpul este mai disciplinată. Cine plânge este mai slab. Cine plânge este mai puternic.
Durerea acestui spectacol s-a înfiripat în mine, când am realizat că în spatele multor eforturi venit din partea actorilor nu se poate recunoaște o idee clară bine gândită a regizorului. Este o istorie de amor complicată și sunt doi actori minunați, care joacă din tot sufletul.
Este pe scenă Enikő Györgyjakab, poți să-i observ mușchii încordați și fragilitatea din spatele acestora. Observ că, cu un zâmbet verosimil are o conștiință incredibilă privind corpul și joacă cu multă energie.
Este pe scenă și Gábor Viola, un animal mascul divin. Te apucă și te trântește. Și pe mine ar putea să mă trântească de pereți. L-aș lăsa. Părul său pieptănat după o oră devine iarăși creț, folosește mimici din ce în ce mai diforme, corpul îi cade grămadă din ce în ce mai mult.
Creează momente frumoase, când se privesc în ochi, când se ating, când fac rău unul altuia, nu pot să-mi iau ochii de pe ei.
Și totuși.
Nu asigură un context prielnic desfășurării energiei și intensității cuplului.
Dar pot să-mi imaginez ce ar fi această viziune…Din păcate acest spectacol a căzut în fața mea în bucăți. Și nu vor să se prindă una de cealaltă.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât a săpa până la stratul trecutului, pas cu pas, de parcă am coborâ într-o pivniță unde nu este aprinsă lumina, inima ne bate ca nebuna, iar noi dibuim pentru a putea face următorul pas. Ne este frică, nu știm de ce ne putem izbi.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât de o sarcină comună, cum ar fi amintirea, greutatea și durerea unui lagăr, o existență prizonieră și trăirea în trecut.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât de mustrarea de conștiință neîncetată și dorința de a provoca durere, să-l pedepsim și pe celălalt, dar și pe noi înșine.
Pentru o istorie de amor complicată nu este nevoie de altceva, decât de alternanța continuă între rolurile de victimă și de agresor, reguli nu există, rămâne pe deasupra acela care este mai rezistent. Acela îl reduce la tăcere pe celălalt, al cărei conștiință privind corpul este mai disciplinată. Cine plânge este mai slab. Cine plânge este mai puternic.
Durerea acestui spectacol s-a înfiripat în mine, când am realizat că în spatele multor eforturi venit din partea actorilor nu se poate recunoaște o idee clară bine gândită a regizorului. Este o istorie de amor complicată și sunt doi actori minunați, care joacă din tot sufletul.
Este pe scenă Enikő Györgyjakab, poți să-i observ mușchii încordați și fragilitatea din spatele acestora. Observ că, cu un zâmbet verosimil are o conștiință incredibilă privind corpul și joacă cu multă energie.
Este pe scenă și Gábor Viola, un animal mascul divin. Te apucă și te trântește. Și pe mine ar putea să mă trântească de pereți. L-aș lăsa. Părul său pieptănat după o oră devine iarăși creț, folosește mimici din ce în ce mai diforme, corpul îi cade grămadă din ce în ce mai mult.
Creează momente frumoase, când se privesc în ochi, când se ating, când fac rău unul altuia, nu pot să-mi iau ochii de pe ei.
Și totuși.
Nu asigură un context prielnic desfășurării energiei și intensității cuplului.
Dar pot să-mi imaginez ce ar fi această viziune…Din păcate acest spectacol a căzut în fața mea în bucăți. Și nu vor să se prindă una de cealaltă.
EN__________________________________________________________________
A complicated love story only needs two actors, a wounded woman and a wounded man, whose relationship started with rape.A complicated love story only needs to dig in the deepest layers of the past, step by step, like descending to the cellar, where there is no light, our heart is racing as we try to feel the next step out with our bodies. We are afraid, we don’t know what we might knock into.
A complicated love story only needs a shared burden, like the memory, the weight and the pain of the death camp, an imprisoned existence and living in the past.
A complicated love story only needs the constant alteration of the role of the victim and the oppressor, there are no rules, the stronger stands. The one with the stronger presence squelches the other, the one with a more disciplined body-consciousness pushes the other to the ground. The weaker one cries. The stronger one cries.
The pain of this performance touched me when I realized that behind the vast acting work there is no clear, deliberate directing concept. There is a complicated love story and two great actors, who pour their soul out on the stage.
There is Enikő Györgyjakab, I can see the fragility behind her flexing muscles. I can see her honest smile, her incredible body consciousness and her whacking energy.
There is Gábor Viola, the mangodanimal. He trusses and thrusts. He could thrust me against the wall, I would let him. His smarmed hair becomes curly again after an hour, his mimicry is more distorted, his body, collapsed.
They create beautiful moments when looking into each other’s eyes, when they touch each other, when they hurt each other – I enjoy the sight.
And still.
The story, the dramaturgy, the text, the scene, the director’s vision don’t ensure a strong background for the couple’s energy and intensity.
Or at least I should have a hint about this vision... sadly, the performance fell into pieces in front of me. And it couldn’t be put back together.
emőke
No comments:
Post a Comment